marți, 1 februarie 2011

Un mic zambat...

Tristetea s-a asternut peste inima mea. Totul e pierdut, fara speranta...o lume neagra incolora...o melancolie continua amestecata cu tristete si suferinta. Parca totul ar fi gri si singuratic, fara culoare, fericire si dragoste; fara vise, nu-i de mirare de ce lumea asta nu mai are culoare...visul e speranta fericirii, cel care iti deschide mintea spre bucurie...si totusi parca ceva vrea sa iasa din mine si sa tipe tare, parca ar fi fericirea si culorile, dar tristetea si lacrimile le afunda in interiorul sufletului meu, uitate.. Si tot se zbate sa iasa, pana cand cedeaza si striga : "zambeste". Eu nedumerita, stau si ma gandesc la ce s-a referit...ce vroia sa spuna...oare chiar antidotul tristetii era un mic zambet? Exista doar o cale de a afla...cu speranta si vise, increzatoare ca va merge, ZAMBESC...lumini ies din mine...lacrimile dispar, totul prinde iar culoare...bucuria si fericirea izbucnesc afara si ascund lacrimile si tristetea in mine, inchise pentru totdeauna, pazite de un mic gardian, UN MIC ZAMBET cu puteri magice.


Cand totul cade, tot ce trebuie sa faci e sa ridici capul si sa ZAMBESTI...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu