Poze noi :P...

 Hey, everybody! Azi am sa mai adaug niste poze super :P...majoritatea sunt cu culori dar mai am si cu alt ceva...pup :*

Muzica...

Imi pun castile in urechi. Adrenalina creste...inima bate mai puternic...o voce interioara tipa in mine sa ma ridic si sa dau frau sentimentelor...sa urlu...sa sar de bucurie. Ma opresc si ma gandesc profund la starea mea...eram inconstienta...drogata de versuri si de ritm...nu stiam ce e cu mine. Asa se intampla de fiecare data cand dau pe "PLAY"...ma pierd in muzica...visez si realizez...plang si rad...sentimente total diferite amestecate in acelasi lucru, in MUZICA. Totul se pierde... se uita...e lasat in urma. Simt ca vreau sa plec dar nu stiu unde...ca vreau sa zbor..sa ma arunc in piscina intr-o zi de decembrie...sa dansez in ploaie...nu imi mai pasa de nimic decat de sentimentele mele...senzatia este superba...valoroasa si de neuitat. Cand bateria se termina, doza de adrenalina se epuizeaza si totul redevine normal si trist...praful se asterne iar pe inima, uitata, rece si cu o bataie pe minut...am nevoie de MUZICA...o folosesc pentru a-mi reincarca sufletul cu fericire...e ca un drog...ai nevoie de EA...

                            "...fara muzica, nici viata nu ar fi..."

Sub apa...

Pasesc usor pe nisipul umed. La un moment dat, ma opresc si ma uit in gol la mare. Cu pasi mici si inceti ma apropii spre o lume a paradisului...degetele de la picioare au simtit in sfarsit libertatea rece a apei marii. Ma scufund...uit de tot...mi se inunda minte si totul se pierde...ramane in spate. Daca viata ar fi asa ar fi splendid. Parca as vrea sa vad un delfin, sa-l prind, sa ma urc pe el si sa ma poarte intr-o lume imaginara, o lume sub apa. Starea de melancolie e profunda, doza de vise si sperante e prea mare...sunt drogata...drogata de mare...drogata cu placere si bucurie. Pentru o clipa simt ca nu mai am aer, ies la suprafata cu capul rapid pentru a lua o gura mare de aer. Totul este ca inainte. Tristetea imi apasa iar pe suflet si inima imi sare din piept...doar o speranta...ma scufund iar...melancolia a reinviat. Placerea e maxima. Nu as vrea sa mai plec de acolo. Vreau sa raman, sa traiesc fericita, singura in liniste...linistea pe care in lumea noastra nu o gasesti, e ascunsa in oroare, spaima, rautate, haos...toate acestea se combina si formeaza fiinta umana. Cand ma scufund, aceea parte tipica a omului dispare, se pierde in spuma marii, este luata de valuri si izbita de stanci, apoi se pierde prin firele de nisip...raman doar celelalte parti ale omului, pe care nu prea si le arata, melancolia si bucuria. Totul se pierde, e o lume de neinchipuit...pana cand...iesi din apa si revine rautatea si haosul din om si dispare bucuria si melancolia...parca ar fi un camp protector pentru a nu se imbina calitatile bune cu cele rele...un camp care le tine pe cele rele afara si cele bune nu le lasa sa pluteasca, sa zboare, sa se piarda prin albastrul cerului...spuma marii este campul...campul care ne descompune sufletul in doua...as vrea sa nu existe accea spuma si sa lase bucuria si melancolia sa pluteasca si apoi sa le prind si sa pot sa simt aceea stare placuta tot timpul, nu numai cand sunt SUB APA...

                  "...daca viata de zi cu zi ar fi asa, totul ar fi perfect..."