Floare de cireş...

Stă acolo, suspendată privind toate răutăţile şi păcatele noastre. Ce a facut aşa de rău încât să trăiasca în lumea asta? Ceva atât de superb şi fin, plin de dragoste şi sentimente. Petalele sale roz sunt prăfuite de tristeţe, de răutate. Câte o dată, de dimineaţă observ picături mici de lacrimi pe petalele sale gingaşe. Încet, încet se duce în jos trăgând petala curată şi praful şi cade jos, izbindu-se de cimentul rece, iar petala rămâne curată şi roz în copac îngiţind şi mai multă tristeţe. Mai bate uneori la geam, când afară e furtună şi parcă îmi spune "Ajută-mă să îndur asta, ajută-mă să trec peste." Dar nu am ce să-i fac bietei flori de cireş, stă acolo aşteptând...ca lumea să se schimbe...